
Anul 2015 a reprezentat a 5-a participare a mea ca fotograf la cea mai mare competiție ciclistă a lumii, Turul Franței. Primele 2 ediții (2011–2012) au fost rezultatul unor intersectări întâmplătoare ale traseelor mele turistice cu drumurile Turului. Începând cu ediția din 2013, care a fost de fapt ediția centenară a competiției, mi s-a cristalizat ideea care acum stă la baza colecției mele de imagini de ciclism de pe procyclingimages.com: o colecție cuprinzătoare de imagini ale cicliștilor profesioniști în acțiune și alte aspecte interesante surprinse de un fotograf spectator aflat pe marginea drumului.
În 2015 am luat parte la 9 etape ale competiției, fiind prezent în fiecare dintre cele trei săptămâni cât a durat aceasta.

Am început cu prima etapă, un contratimp individual pe un circuit urban, în Olanda, la Utrecht. Am fost acolo, deși nu sunt un mare fan al etapelor Turului Franței desfășurate în alte țări. Este vorba totuși despre Turul Franței și nu despre Turul Europei sau al altor teritorii. Dar acest lucru este hotărât de organizatori, care cu siguranță știu foarte bine cum să își facă meseria. Am mers la Utrecht deoarece, în această ediție, acolo a fost singura etapă de contratimp individual. În cadrul unei asemenea etape este un bun prilej de a obține imagini cu cicliști individuali în acțiune, ceea ce nu este ușor de realizat în alte tipuri de etape. Nefiind un bun cunoscător al orașului, am avut unele dificultăți în găsirea unor locuri din care să fotografiez cicliștii. Circuitul a fost unul extrem de scurt, desfășurându-se doar în oraș, într-un oraș plin ochi de amatori de ciclism și picnic. Am reușit să fotografiez cicliștii din 3-4 locuri diferite ale traseului, pe o căldură infernală și într-o aglomerație pe măsură.

Etapa următoare la care am fotografiat a fost etapa a 4-a, care s-a desfășurat pe drumurile pavate din nordul Franței, pe un traseu pe care în fiecare an se desfășoară celebra cursă de o zi Paris-Roubaix. În general, o asemenea etapă nu este introdusă în traseul Turului Franței în fiecare an. Atunci când este inclusă, ea reprezintă o încercare extrem de grea pentru cicliștii implicați în cea mai dificilă competiție de ciclism rutier profesionist. Beneficiind de oportunitatea acestei etape speciale în ediția din 2015, m-am dus pentru a fotografia. Am folosit strategia exersată de câteva ori în timpul cursei Paris-Roubaix, precum și în etapa desfășurată în 2014 pe aceleași drumuri. Atunci a fost ceva special deoarece, pe lângă dificultatea drumurilor, s-a adăugat și o ploaie extrem de persistentă și deasă, care a impus folosirea a tot felul de trucuri pentru protejarea aparaturii de ploaie. Anul acesta vremea a fost foarte bună, fără ploaie, cu câțiva nori, atât cât să atenueze lumina prea puternică a soarelui direct.

În aceste condiții am reușit să surprind, datorită unui plasament extrem de favorabil, câteva aspecte interesante ale cursei. Cea mai importantă imagine este probabil cea în care se văd în acțiune toți cei 4-5 mari favoriți ai competiției, care practic abia atunci începea. În cadrul acestei etape am fotografiat în premieră vehiculele speciale ale caravanei publicitare pe drumurile pavate, specifice zonei.
După etapele din nord-estul Franței, plutonul a ajuns în partea de nord, în Normandia. Am studiat cu mare atenție traseul și a fost destul de greu să găsesc un loc în care șoseaua să se apropie suficient de peisajele extrem de sălbatice și frumoase ale Coastei Normandiei, în așa fel încât să poată fi inclusă prezența plutonului în peisaj.

Acest lucru a fost totuși posibil într-o mică localitate de lângă o plajă nordică specifică, Sainte-Marguerite-sur-Mer. Aici, tot în condiții de căldură toridă, după ce am efectuat o explorare prealabilă a locului, am hotărât să mă plasez pe o culme ușor deasupra șoselei, care oferea o viziune de ansamblu asupra coastei și localității respective. Eram plasat exact în centrul unui teritoriu destinat pășunii pentru o cireadă de vaci. Probabil tot din pricina căldurii, cireada a preferat, pe timpul celor câteva ore cât am stat acolo, să doarmă la distanță de mine, aproape nemișcată. La finalul acestei etape am realizat trei imagini, așa cum mi-am propus, în care plutonul de cicliști completează peisajul crenelat și stâncos al Coastei Normande.
După Normandia, traseul Turului a trecut prin Bretania. Cei care urmăresc cu atenție evoluția proiectelor mele fotografice știu că această zonă este una dintre preferatele mele și că sunt în pregătirea unei colecții speciale dedicate ei: „Bretania – Țara de Piatră”. La fel ca în Normandia, și în Bretania traseul nu a trecut suficient de aproape de coastă, acolo unde peisajul este extrem de interesant. Dintre etapele desfășurate aici am ales etapa a 9-a, la Plumelec.

Aici s-a desfășurat o etapă de contratimp pe echipe. Nici acest gen de etapă nu este inclus în fiecare ediție. Pentru mine, această etapă a constituit o premieră, fotografiind pentru prima dată o întrecere de contratimp pe echipe de ciclism rutier profesionist. A fost o experiență foarte interesantă, care mi-a sugerat o idee artistică pe care este posibil să o explorez și în alte proiecte fotografice de altă natură decât cea sportivă. Este vorba despre redarea unor aspecte de „simetrie în mișcare”, generate de echipele formate din 5-7 cicliști și 1-2 vehicule tehnice de însoțire, care se așază în anumite poziții specifice în timpul evoluției la o viteză de rulare de circa 60 km/h. Reușita unei asemenea imagini depinde foarte mult de plasamentul relativ al fotografului față de echipa în mișcare, precum și de momentul în care echipa realizează cel mai perfect aranjament. De data aceasta, cele mai bune condiții pentru realizarea unei asemenea imagini au fost la trecerea echipei LottoNL-Jumbo. Am mai fotografiat cu mare interes desenele caricaturale cu aspecte comice cu care erau împodobite vitrinele magazinelor din Plumelec.
La trecerea mea prin localitate, condițiile de iluminare erau foarte precare și eu nu aveam timp să stau foarte mult, așa că mi-a fost de mare ajutor posibilitatea oferită de camera mea de a realiza imagini HDR din mână, direct în aparat.

A urmat apoi a doua săptămână a competiției, cea care a însemnat trecerea în zonele montane, acolo unde urmau să se desfășoare cele mai dificile și disputate bătălii. De data aceasta, primele etape montane au fost programate în Pirinei.
Dintre etapele pireneene am ales-o pe cea cu numărul 11, în care plutonul trebuia să treacă peste Col de Tourmalet. Înaintea acestuia era Col d’Aspin. Cu o zi înainte am vizitat ambele posibile destinații. Am preferat Col d’Aspin de data aceasta deoarece, cu un an înainte, fotografiasem pe urcarea spre Col du Tourmalet. Datorită unei nesincronizări de program, am ajuns la intrarea pe urcușul spre Col d’Aspin prea târziu pentru a mai putea trece cu mașina, așa că m-am văzut în situația de a străbate circa 9-11 km pe jos, cu rucsacul cu aparatură și trepiedul în spate, pentru a ajunge într-un loc cât mai aproape de vârf.
Am pornit cu multă încredere la drum și am urcat circa 10 km, ajungând la mai puțin de 1,5 km de punctul maxim. M-am oprit acolo deoarece era o curbă bine luminată, cu un peisaj interesant în fundal și fără prea mulți spectatori. În așteptarea cicliștilor am avut de înfruntat o căldură teribilă, neexistând prin zonă nicio picătură de umbră.
Nefiind mulți spectatori și multă înghesuială, am găsit condițiile propice de a încerca să fac și câteva filmulețe în paralel cu fotografiile. Așa că am plasat unul dintre aparate undeva mai sus, la câțiva metri de marginea șoselei, pentru a înregistra acțiunea. În același timp, eu mă plimbam cu cealaltă cameră în diferite locuri pentru a depista cele mai bune unghiuri de fotografiere atunci când urma să vină plutonul.

Dintre conversațiile avute cu fanii de pe marginea șoselei mi-a rămas în minte întrebarea dacă România are vreun ciclist în pluton. Am răspuns că nu și m-am gândit cât de frumos ar fi fost, de fapt, să existe un compatriot printre concurenți… Poate într-una dintre edițiile viitoare.
A urmat apoi Caravana Publicitară și, după încă aproximativ două ore, au apărut și cicliștii. O caracteristică a trecerii cicliștilor este viteza, chiar dacă traseul este în urcare. Timpul pe care îl ai la dispoziție pentru a face fotografii este extrem de limitat. Cicliștii apar în 2-4 grupuri.Un grup trece prin fața ta în circa 2-3 minute, timp în care totul este în mișcare. Nu ai prea mult timp să cugeți. Trebuie să acționezi.
În acele momente este extrem de important tot ceea ce ai făcut înainte de venirea cicliștilor. Contează foarte mult analiza detaliată a locului, explorarea cât mai multor poziții posibile și crearea unor scenarii. Cu toate acestea, tot ceea ce ai încercat să anticipezi este foarte posibil să nu mai fie valabil, însă te ajută enorm să ai viteza de reacție necesară pentru a face fotografiile.
După ce se termină caravana sportivilor și a staffurilor tehnice trebuie să faci drumul de întoarcere. Alți 10 km de plimbare, de data aceasta la o temperatură și mai mare, fără pic de umbră… Este un adevărat supliciu. Apoi câțiva kilometri cu mașina, hotel, duș, mâncare, descărcat poze, revizuire rapidă și editare fulger a câtorva fotografii, expedierea acestora spre unele agenții și apoi rapid în pat, pentru că mâine este o nouă zi în care trebuie să fii pe fază.
Următoarele câteva etape le-am sărit pentru a fi în deplinătatea forțelor în ultimele zile de bătălii din Alpi, când prognoza meteo îmi dădea speranțe că vremea va fi foarte bună.

Traseul din 2015 a fost modificat față de traseul inițial datorită unor fenomene naturale nefericite care au avariat semnificativ unul dintre drumurile pe care ar fi trebuit să se desfășoare cursa. În acest fel, cele trei etape din Alpi s-au desfășurat, în trei zile la rând, într-o zonă relativ redusă, care a cuprins două pasuri montane: Col du Glandon și Col de la Croix de Fer. Ambele sunt situate la circa 2000 m altitudine, în mijlocul unui peisaj alpin fantastic. Ca de obicei, eu mi-am ales destinația într-un oraș apropiat, în care accesul la internet este ceva mai sigur și cu o viteză cât de cât acceptabilă față de ceea ce poți obține pe munte.
În prima etapă alpină am asistat la traversarea spre nord a Col du Glandon. Am ajuns acolo dimineața devreme, înainte de ora 9, și am reușit să găsesc loc pe un drum lăturalnic, la circa 3 km de locul în care mă gândeam să fotografiez. Timp de 4-5 ore m-am plimbat prin zonă și am încercat să găsesc poziția optimă. În final, am decis să mă urc pe acoperișul unui hambar, de unde se vedea de sus curba finală înainte de a ajunge în punctul culminant al ascensiunii. Pe măsură ce se apropia ora sosirii cicliștilor și a caravanei publicitare, acoperișul hambarului se umplea tot mai mult de lume. Așa încât am fost blocat acolo, de teamă să nu îmi pierd locul. Tot ceea ce îmi doream era ca acel acoperiș să reziste la numărul de oameni care urma să fie, în final, pe el. Am făcut tot felul de fotografii de încercare, însă, în momentele importante, bineînțeles că lumina era diferită. Am reușit din nou să fotografiez și să filmez concomitent, ceea ce m-a bucurat.
În etapa a doua alpină m-am dus tot la Col du Glandon, care acum trebuia să fie urcat dinspre sud, adică invers decât în ziua precedentă. Pe această parte, drumul este extrem de șerpuit, cu importante curbe în ascensiune, care oferă, teoretic, posibilitatea unor imagini extrem de interesante.

După ce am analizat mai multe curbe, am decis să mă plasez pe o pantă extrem de înclinată, care oferea o perspectivă inedită asupra drumului situat la baza marilor piscuri muntoase din zonă. S-a dovedit că am avut inspirație, deoarece, puțin înainte de apariția plutonului, a ajuns acolo un grup de suporteri columbieni care au adăugat o „pată de culoare” și o energie foarte binevenită imaginilor capturate acolo. Am reușit din nou să realizez atât filme, cât și fotografii. Locul în care m-am plasat a fost unul în care s-a întâmplat un eveniment extrem de interesant. A fost singura etapă în care Froome, liderul destul de autoritar al cursei, a fost depășit de unul dintre adversarii săi direcți. A fost Nibali, cel care câștigase Turul Franței cu un an înainte.
S-a subliniat după cursă că, în acel loc, Froome a avut o problemă mecanică la bicicletă, motiv pentru care a rămas puțin în urmă. Nibali și-a dat seama că Froome încetinește și și-a lansat atacul.

Am reușit să surprind exact momentul în care Nibali se uită în spate și accelerează, realizând că Froome rămâne în urmă. A fost o acțiune controversată din partea italianului, însă eu am fost pe fază. Încă o dată am fost extrem de inspirat în alegerea locului, care întotdeauna este o consecință a multor ore de explorare a traseului înainte de apariția cicliștilor.
În ultima etapă alpină m-am plasat pe Col de la Croix de Fer, situat la aproximativ 3 km de Col du Glandon. Cunoșteam locul dintr-o excursie anterioară și îmi rămăsese în memorie ca un loc extrem de sălbatic, în care simți duritatea muntelui. Urcușul era extrem de dificil, de categorie H. Am decis ca în această etapă să fac numai fotografii și, ca de obicei, am căutat locuri potrivite. Până la urmă, am ales o curbă în ac de păr în care puteam fotografia cicliștii de sus, la intrarea în curbă, iar după ce o traversau puteam captura imagini frontale ale lor. În plus, între două grupuri, am încercat să mă plasez și pe partea interioară a curbei, obținând o perspectivă extrem de interesantă asupra cicliștilor ajunși în acel punct.

Apoi m-am dus la mașină și, după trei zile de explorare a zonelor montane și de fotografiere acolo, am condus aproape 1000 km până acasă, unde, în zilele și lunile următoare, aveam să retrăiesc intens toate aceste etape atunci când urma să editez fotografiile corespunzătoare lor.
Cam aceasta a fost povestea primului Tur în care am reușit să fotografiez și să filmez simultan, realizând o prezentare mai dinamică a competiției.
Descoperă mai multe la Provisualstock
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Lasă un răspuns